Cronică semnată de scriitoarea ELENA VIZIR, Revista Culturală LEVIATHAN, Nr. 27/ 2025
Trăim într-o lume care pare că în curând se va prăbuși în caverna perfidiei
omenești sau în hăul calamităților naturale. Și atunci, Timpul acordat planetei noastre
se va opri din mers. Mințile lucide ale omenirii aflate în căutarea unor formule care ne
ar ajuta să evităm nemilosul moment al prăbușirii în cavernă consideră că restabilirea
ponderii valorilor adevărate ale viețuitorilor acestei planete și rezolvarea conflictelor
existente pe cale diplomatică ar fi soluțiile cele mai indicate.
Trecutul străvechi al omenirii ne oferă destule exemple de rezolvare a
problemelor actuale prin metode pașnice. Deci, speranța se află în experiența
predecesorilor noștri, acumulată pe parcursul mileniilor, adică în rădăcini, iar
ramificațiile acestor rădăcini le putem identifica în textele legendelor, miturilor,
basmelor.
În cazul de față, autoarea ne poartă în presupusa perioadă a existenței
Universului când lumea a căpătat a noua viață. Strecurându-se printre personajele
imaginare ale legendei cu elemente specifice basmului cult „Azarys și Regatul
Scorpionilor de Foc”, Klaudia Muntean își asumă rolul de cronicar al acelor vremuri și
reflectă întâmplări fantastice, desfășurate în mai multe lumi (adică, în lumile din
basmele de altădată): Ținuturile lui Azad (planeta Pământ), Ținutul Scorpionilor, Râul
Viselor, Grădina Iluziilor, lumea stelară… Urmărind lupta forțelor binelui cu forțele
malefice existente, ea se implică în ultimul moment („în cea de-a noua zi, ultima în
care șarpele de aur își mai putea îndeplini misiunea”) în această luptă, sugerându-le
personajelor pozitive să folosească efectul produs de arborii de rubin, moștenitori ai
binelui aflat din abundență în rădăcina căpătată în dar de către Azarys de la Arborele
de Rubin, rămas neatins de vrăjile lui Nerys, Zeul Scorpionilor.
Călătoria protagonistului Azarys amintește de călătoriile sau drumul inițiatic pe
care îl parcurg personajele principale din basmele populare românești, trecând prin
diverse încercări, fiind susținute de ajutoare (aici, ajutoarele sunt Pasărea-Cameleon,
Prințesa), căzând în somn (și Azarys doarme la început un somn profund, apoi – și
unul vindecător), folosind obiecte magice (în cazul de față, au fost folosite cristalul
fermecat, apa vie). Rădăcina plantată de către personajul principal poartă semnificația
însămânțării Binelui, iar cei nouă arbori de rubin apăruți în urma plantării
simbolizează întoarcerea spre Bine, refacerea Binelui, Frumosului de altădată,
existente în cele opt lumi anterioare. Cifra opt, în acest context, își materializează
esența, demonstrând echilibrul cosmic de cândva, iar nouă anunță un sfârșit și o
reîncepere, o idee de naștere nouă și de germinare. Astfel, Azarys închide veriga
călătoriei sale cu misiune specială, care exprimă finalul metamorfozat și geneza lumii
noi.
Întâmplător sau nu, cifra 9 este prezentă în mai multe ipostaze în acest text: 9 zile
acordate pentru îndeplinirea misiunii; 9 arbori de rubin dinamizează începutul celei
de-a 9-a vieți a lumii și… un alt 9 iese în evidență după o privire generală aruncată
asupra structurii narațiunii: aceasta este fixată prin 9 capitole cu titluri sugestive
(„Călătoria”, „Lumea cea nouă”…) și de sinteză („Regăsirea”, „Descântecul”…) pentru
conținutul evenimentelor prezentate. Relatarea se desfășoară într-un singur plan de
acțiune, la care participă mai multe personaje, individualizate prin scurte caracterizări
sau prin comportamentul și relația dintre ele.
Basmul conține idei de sorginte filosofică, cu trimiteri la valoarea Timpului. În
amalgamul de întâmplări petrecute (sau nu) la hotarul dintre lumea a 8-a și lumea a 9
a, destinul Timpului îi provoacă o neliniște aparte cititorului, pentru că acesta îl află
susținut doar de aripile jerpelite ale bătrânului Fluture-ceas și pentru că „între porțile
de lumină ce înconjurau Ținutul Scorpionilor, dar și în afara acestora, zilele și nopțile
deveneau tot mai scurte și mai cenușii, de nu puteai să distingi prea ușor între ele.
Dinspre Râul Viselor, suflul Fluturelui-Ceas împietrea de acum tot ce îi ieșea în cale”.
Faptul că, în deznodământ, „Timpul era din nou la început”, adică a căpătat o nouă
viață, induce o doză de optimism trăirilor cititorului.
„Azarys și Regatul Scorpionilor de Foc”, după conținut și destinație, e o poveste
pentru cei mici și o istorie de învățăminte pentru cei mari. Cei mici vor găsi peripeții
în lumi necunoscute, cei mari vor percepe invitația autoarei de a medita asupra
faptului cât de mult bine facem și ce s-ar întâmpla în lume dacă ar domina forțele
răului. E o poveste postmodernistă, cu personaje din lumi imaginar paralele, prin care
cauți insistent un final cu un triumf al valorilor, dar unde întâlnești nu feți-frumoși
care înving balauri, ci un reprezentant al unei noi civilizații, care neapărat va salva
omenirea.
După lectura legendei-basm „Azarys și Regatul Scorpionilor de Foc”, putem
deduce, la fel ca protagoniștii acesteia, că speranța viitorului este, într-un anumit sens,
trecutul, adică rădăcinile. Incontestabil, cu trecerea timpului, am putea să uităm unele
detalii ale textului, însă, volens-nolens, ne vor rămâne în memorie momentele-cheie
ale acestuia: scena în care Arborele de Rubin îi oferă personajului principal, Azarys,
un dar simbolic – o părticică din rădăcina sa, și scena în care acea rădăcină, sădită în
mijlocul Grădinii Iluziilor, devine salvatoare, dând naștere altor nouă arbori de rubin,
care cresc văzând cu ochii și răspândesc „neîncetat pace și lumină”.