Îți cânt șoptit, Timpule,
cu glas nomad, indescifrabil,
un glas al confesiunilor repetitive
prin care excesul
de frumusețe a lumii
și angoasele ei
se preling anestezic
în și dinspre memoria arhaică
a celui dintâi pântec,
în și dinspre o nouă Inimă
ce așteaptă a fi cândva întrupată.
MK