TeZeus – Joc de Scriere Creativă

 

TeZeus: Călătorie în Labirintul Poveștilor (Editura Didactica Publishing House, 2021) este un joc de scriere creativă care urmărește (prin cele 5 variante incluse în regulament – Imaginarium, Rêves-Land, Avatarum etc.) să pună în valoare nu doar inteligența lingvistică a participanților, ci mai ales pe cea emoțională. Dat fiind faptul că poveștile pe care le creăm vorbesc despre noi (despre modul în care înțelegem lumea și ne raportăm la aceasta, despre visurile, nevoile, dorințele sau temerile noastre mai mult sau mai puțin conștientizate) am putea afirma că încurajarea exprimării autentice folosind acest instrument excepțional – povestea – este un act natural și necesar în egală măsură.

Întrucât varianta nouă a jocului acoperă doar câteva posibilități de utilizare a cardurilor, vă propun să descoperiți și alte tipuri de activități ce pot fi realizate cu acestea.

Recomandare:

Ideal ar fi să acordăm importanță și părții introductive a atelierelor în cadrul cărora sunt scrise povești. Invitând fiecare participant să răspundă la provocări de genul: „De ce scriu oamenii povești?”/„Când spui Poveste, spui…” /„Ce fel de povești îți plac și de ce?” etc., vom observa că argumentele pe care participanții le aduc în aceste discuții libere conturează tocmai elementele de bază (esențiale) ale poveștilor pe care mai apoi le vor scrie.

Activități sugerate:

Poveste Colectivă/Asocieri Libere

Cele 30 carduri ale primului set sunt așezate într-un teanc în mijlocul participanților. Participantul cu vârsta cea mai mică ridică un card și începe povestea, rostind o frază în care să fie menționat personajul extras. Jocul continuă cu următorul participant, care va lua alt card-personaj și va dezvolta povestea. Cardurile deja folosite vor fi puse pe masă (cu fața în sus) astfel încât dacă un participant dorește să contribuie la poveste fără a adăuga un personaj nou, să le poată vedea pe cele deja extrase. Jocul continuă cu următorii participanți.

 Rescrie o Poveste!

O poveste scrisă folosind cardurile primului set este printată în mai multe exemplare ce vor fi împărţite participanților. Acestora li se va cere să identifice verbele (sau adjectivele) din poveste şi să le înlocuiască cu unele noi, schimbând astfel complet sensul iniţial al poveştii.

Litera Interzisă!

Jucătorii stau într-un cerc, iar cel mai mic dintre ei alege o literă (aceasta va fi „litera interzisă”). Ceilalți vor încerca să găsească (folosindu-se de toate cardurile jocului) cuvinte care să nu conțină litera respectivă. Cardurile vor circula foarte rapid de la un participant la altul – cei care vor spune cuvinte în care se regăsește litera interzisă, vor ieși din cerc.

Non–Senses (dezvoltarea creativităţii limbajului)

Folosind atât personajele primului set, cât mesajele din setul al II-lea, participanții pot crea propoziţii amuzante, lipsite de logică (non-senses). Fiecare jucător va scrie, pe o coală de hârtie, cel puțin trei propoziții de acest fel, subliniind cuvintele ce se regăsesc pe carduri.

Ce îţi Inspiră?

Fiecare participant ridică un card din primul set. Pe o hârtie va scrie impresii subiective cu privire la imagine. Care este primul gând pe care l-a avut când a privit imaginea?

Ce emoţie trezeşte imaginea respectivă în el?/ O poate asocia cu un miros/ sunet anume?/ Îi aminteşte de vreo experienţă?/ Care este cel mai potrivit nume pentru imagine?

Discuţii libere. Impresiile notate pot fi folosite pentru a crea o poveste.

 

Mi-ar plăcea/Nu mi-ar plăcea  să fiu…

Participanții sunt așezați în cerc. Cinci-șapte carduri din primul set sunt aranjate în mijlocul mesei. Cel mai mic dintre jucători începe, ridicând două carduri:

„Dacă aș fi un personaj din cele cinci, aș alege să fiu ………………. pentru că …………. .”

„Dintre cele cinci personaje, nu mi-ar plăcea să fiu ………………. pentru că …………… .”

Jocul continuă cu următorul participant. Discuții libere.