Cei 185 de ani scurși de la nașterea pictorului Nicolae Grigorescu sunt marcați, în această perioadă, prin deschiderea unei expoziții temporare (15 mai – 17 septembrie) pe care Muzeul Naţional de Artă al României o organizează în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”. Alături de cele peste 120 lucrări de pictură selectate exclusiv din patrimoniul MNAR, expoziția aduce în atenția publicului atât costumul popular românesc și diferite obiecte tradiționale cu caracter decorativ, cât și un proiect din sfera artei fotografice, respectiv o colecție de zeci de fotografii realizate de către echipa profesorului Dimitrie Gusti în localități rurale din țară (parte a unei cercetări sociologice care s-a desfășurat între anii 1925-1936).
Lumea tradițională a satului românesc ocupă, fără îndoială, un spațiu semnificativ în opera completă a lui Grigorescu, iar lucrările cuprinse în expoziția curentă din cadrul MNAR pot fi privite și ca mărturii profunde ale atașamentului incontestabil pe care artistul l-a manifestat dintotdeauna față de această lume. „Uliță de sat”, „Țărancă din Muscel”, „Bordei în pădure”, „Țărancă pe iarbă”, „Care cu provizii”, „Fete lucrând la poartă”, „Ciobănaș cu câine și turmă”, „Fata cu zestrea ei”, „Casa pictorului la Câmpina”,„Țărancă torcând”, „La fântână” etc. sunt doar câteva dintre capodoperele expuse care ilustrează cu naturalețe, grație și talent desăvârșit peisaje rurale impresionante, portrete de țărănci învăluite în propriul farmec, îndeletniciri specifice acestora (tors, țesut, păstorit etc.) frumusețea portului popular, interioare țărănești, care cu boi pe drumuri vechi de țară, ciobănași cu oi etc.
Privind întregul parcurs al lui Grigorescu în domeniul picturii, putem afirma că un rol hotărâtor în conturarea destinului său artistic l-au avut cei doi ani de ucenicie petrecuți în atelierul unui renumit iconar al vremii (Anton Chladek) unde este primit la vârsta de doar 10 ani. Aici învață tânărul cu fire contemplativă să amestece culori, să picteze cu migală icoane de mici dimensiuni, să privească și să se familiarizeze cu tehnicile în care lucrau marii artiști ai tuturor timpurilor (italieni, francezi, olandezi etc.) ale căror opere (reproduceri) îi serveau maestrului său drept sursă de inspirație. Trecerea de la icoanele pe care începe treptat-treptat să le picteze și în afara atelierului (pentru a-și susține financiar familia) la realizarea unor lucrări mai ample pe pereții bisericilor și mănăstirilor se face natural, influența certă a perioadei pe care Grigorescu o petrece printre îngeri și sfinți regăsindu-se în amprenta excesului de frumusețe, lumină și puritate pe care o poartă, fără excepție, și lucrările sale de mai târziu. Să ne amintim totuși că inclusiv următorul prag evolutiv, cel al experienței sale barbizoniste, devine posibil tot datorită harului excepțional pe care îl dovedește în executarea picturii religioase, bursa de studiu pentru completarea educației sale artistice la Paris fiind primită ca urmare a faptului că este remarcat de către ministrul Mihail Kogălniceanu în perioada în care picta Mănăstirea Agapia*.
Întâlnirea pictorului cu Franța (de care va fi legat, cu intermitențe, timp de aproape trei decenii) înseamnă pe de-o parte, desprinderea de arta cu caracter religios, iar pe de alta, începutul formării unui stil propriu, recognoscibil atât prin temele abordate, cât mai ales prin armonia impecabilă a compoziției și a cromaticii (expresie a unei conștiințe profund pacifiste, solare). Odată ce intră în contact cu pictura în aer liber (necunoscută în țara noastră la acel moment, dar atât de potrivită structurii sale interioare) prin intermediul faimoșilor pictori de la Barbizon – Corot, Millet, Rousseau, Courbet etc. – care se străduiau să redea cât mai rapid formele, culorile și mișcarea sub impresia directă a luminii, Grigorescu uită de studiile sale academice. Barbizonul, acest sat cu natură încântătoare din apropierea Parisului, înțesat de artiști cu idei progresiste, inovatoare, devine refugiul său preferat, locul în care va evolua în toate genurile de pictură.
Cercetător subtil al luminii, esenței și detaliului, călătorește neîncetat în țară și în străinătate în căutarea subiectelor pitorești care să-l inspire, participă la diferite expoziții importante**, originalitatea stilului și valoarea fiindu-i pe deplin recunoscute, în ciuda faptului că arta sa (considerată uneori „dezlânată”, „neterminată” sau chiar „idealizantă”) nu a fost întotdeauna înțeleasă de către cei care nu erau încă pregătiți să renunțe la regulile stricte ale academismului. Dincolo de criticile care au fost aduse operei sale realmente grandioase, numele său este astăzi, și pe bună dreptate, sinonim cu întemeierea picturii noastre moderne – trecerea atât de necesară, în spațiul artistic românesc, de la academism la pre-impresionism datorându-se tocmai experienței barbizoniste pe care el a știut să o valorifice într-o manieră ce stă sub semnul cert al genialității și al autenticității.
„Nu există măreție acolo unde nu există simplitate…”susținea Tolstoi, iar acest adevăr își găsește întru totul corespondență în opera contemporanului său, Nicolae Grigorescu, un veritabil alchimist ale cărui creații exprimă în cel mai înalt grad crezul său potrivit căruia: „În sufletul tău e taina care dă viață pânzei, nu în forma și coloarea exactă a lucrurilor.” Simplitatea (calitate care primează în egală măsură și în modul de viață al artistului) este călăuza căreia acesta îi va rămâne loial până în ultimul moment al existenței sale. De măreția lui atemporală, regăsită în șarmul tulburător ce iradiază din fiecare dintre pânzele sale, în forța prin care reușește să transpună invizibilul în vizibil sau în modul plin de smerenie în care onorează universul satului românesc cu toate chipurile, simbolurile și tradițiile lui, suntem invitați să ne lăsăm fascinați și în cadrul expoziției „Nicolae Grigorescu – Pictor al ethosului românesc”, deschisă până pe data de 17 septembrie la MNAR.
*Unde Nicolae Grigorescu înființează și o școală de pictură pentru călugărițe.
**Salonul Oficial de la Paris, Expoziția Universală de la Paris, cea de la Viena etc. În cadrul unei expoziții a pictorilor de la Barbizon, împăratul Napoleon al III-lea îi achiziționează lucrarea „O glastră cu flori”.
Articol apărut în revista LEVIATHAN, Anul VI, Nr. 3 (20), iulie-septembrie 2o23